Așezare geografică și scurt istoric

Comuna Maşloc este situată la 35 km de Timişoara, pe drumul DJ 691 Timişoara  – Lipova şi se învecinează cu teritoriul comunei Bogda la E-SE, teritoriul com. Fibiş la S, teritoriul comunei Orţişoara la V, teritoriul comunei Şagu ( jud. Arad)  la V-NV, teritoriul comunei Fântânele, (jud. Arad) la N şi teritoriul comunei Zăbrani ( jud. Arad) la E-NE.

Sate componente:
– Maşloc
– Alioş
– Remetea Mică

Istoric
1326 – localitatea Maşloc este atestată documentar sub numele Makalaka;
1332 – este amintită în documentele vremii (pe locul actual al satului Alioş – Elleusfalva) existenţa unui preot român, Martin;
sec.XVI-XVII –  Maşlocul a fost sub ocupaţie turcească, iar aşezarea Remethe (Remetea Mică) a fost distrusă de turci;
1770-1771 – coloniştii germani din zona Pădurea Neagră au construit la Maşloc 90 de case, iar localitatea se numeşte de acum „Blumenthal“ („Satul florilor“);
1773 – pe ruinele vechiului sat Remethe, Oficiul Sării din Lipova înfiinţează două localităţi rurale pentru germani: Königshof şi Greifenthal;
1783 – locuitorii din Greifenthal sunt mutaţi în Königshof (Németremet – „Remetea germană“, Remetea Mică) satul numărând în jur de 600 de suflete;
1893 – proprietarul satului Remetea Mică este Petru Parison;
1922 – în Alioş sunt împroprietăriţi de stat 65 de etnici români, 17 germani, doi unguri şi un sârb;
1936 – în Maşloc funcţionau un cor bărbătesc, cor mixt, fanafară, casă de păstrare, cooperativă de credit, notariat şi oficiu poştal;
1950 – Remetea Mică avea 173 de case şi 763 de locuitori;
1968 – reorganizarea adminstrativ teritorială: comuna Maşloc are patru localităţi: Maşloc, Alioş, Remetea Mică şi Fibiş. Se desfiinţează Primăria din localitatea Alioş.
2004- reorganizarea comunei conform legii nr.84/2004 (localitatea Fibiş devine comună independentă)
 


Continuă la Cultură
Înapoi la Informații generale despre comuna Mașloc
Înapoi la Prezentarea comunei
Înapoi la Acasă