Măsuri stabilite prin Ordonanță militară în 17 martie 2020

Măsuri stabilite prin Ordonanță militară în 17 martie 2020

MĂSURI GENERALE, VALABILE PE TERITORIUL NAȚIONAL, PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII NOULUI TIP DE CORONAVIRUS

Începând de astăzi, 17 martie, a fost suspendată activitatea de examinare pentru permise de conducere, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire a acestei decizii. De asemenea, sunt reduse la maxim activitățile de relații cu publicul ale instituțiilor din subordinea MAI.

De asemenea, prin ordonanță militară, au fost luate următoarele decizii:

  • Se suspendă activitatea de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației.
  • Este permisă organizarea de către unitățile economice de profil a activităților de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in”, „room-service” sau livrare la client.
  • Se suspendă toate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise.
  • Se interzice organizarea și desfășurarea oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spații deschise.
  • Organizatorii evenimentelor organizate și desfășurate în spații deschise, ce presupun participarea a maximum 100 de persoane, sunt obligați să dispună măsuri care să asigure distanța de minimum 1 metru între participanți.
  • Conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 3,5t au obligația ca, în punctul de trecere a frontierei, să aibă asupra lor și să poarte mijloace individuale de protecție, precum dezinfectant, mănuși, mască pentru față și să prezinte documente care atestă traseul de deplasare până la destinație.
  • Conducătorii de autovehicule menționați anterior, care sosesc din „zone roșii” sau „zone galbene” ori au tranzitat aceste zone, nu se supun măsurilor de carantină sau izolare, dacă la prezentarea în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptomatologie asociată infecției cu coronavirusul SARS-CoV-2.
  • Ansamblele și subansamblele echipamentelor medicale fabricate în România pentru beneficiari din afara teritoriului național nu fac obiectul restricțiilor la export.
  • Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile. Măsura intră în vigoare începând cu data de 18.03.2020, ora 18.00, ora României.
  • Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 23 martie 2020.
  • Aceste măsuri nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

MĂSURI DE ORDINE PUBLICĂ

În aplicarea măsurilor stabilite prin decretul prezidențial, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, au fost adoptate următoarele decizii, ținând cont de două obiecte majore:

Ducerea la îndeplinire sarcinile suplimentare ce revin unităților MAI pe linia prevenirii răspândirii coronavirusului;

Asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică și un răspuns ferm la orice formă de criminalitate, în special a celei care dorește să profite de această stare de urgență.

Astfel:

  • Structurile de poliție locale sunt coordonate operațional de Inspectoratele Județene de Poliție, iar în Capitală de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. Efectivele de poliție locală sprijină poliția națională în măsurile de ordine publică.
  • La nivel național sunt constituite echipe mixte de cercetare și documentare și sunt accentuate verificările privind modul în care sunt respectate condițiile de izolare, corectitudinea informațiilor furnizate de cetățenii care intră în România și orice alte aspecte ce țin de asigurarea ordinii publice și eficiența măsurilor de combatere a răspândirii noului tip de coronavirus.
  • Parchetul General și Ministerul Afacerilor Interne au organizat în comun activitatea administrativă și programul de intervenție al unităților de parchet și de poliție judiciară, pentru a fi în măsură să fie asigurat un răspuns operativ și ferm în fața oricărei forme de criminalitate.
  • Potrivit codului penal, săvârșirea unei infracțiuni profitând de situația prilejuită de starea de urgență reprezintă o circumstanță agravantă. În acest caz, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special, iar în unele cazuri chiar se poate adăuga un spor de până la 2 ani închisoare.
  • A fost întărită prezența în stradă a structurilor de ordine publică, la nivel național, și aici mă refer la poliție, jandarmerie și poliție de frontieră.
  • Dispozitivul de polițiști de frontieră este suplimentat și sunt înăsprite măsurile de verificare la frontieră, atât în punctele de trecere a frontierei, cât și pe fâșia de frontieră.
  • Serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor și analiză a bazelor de date sunt subordonate operațional Inspectoratelor Județene de Poliție, respectiv Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, pentru creșterea capacității de verificare și scurtarea timpului de răspuns în cazul anchetelor epidemiologice.
  • Au fost suspendate exercițiile, simulările, aplicațiile și orice alte activități care pot interfera cu măsurile luate pentru combaterea răspândirii infecției cu noul coronavirus, cu excepția celor cu caracter militar desfășurate în poligoanele de instrucție.
  • Au fost stabilite și aplicate planuri de măsuri pentru asigurarea permanenței la unitățile operative și creșterea capacității operaționale a acestora.
  • Toate aceste decizii sunt aplicate de structurile Ministerului Afacerilor Interne în strânsă colaborare cu instituțiile partenere din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională.
  • Începând de ieri, odată cu declararea stării de urgență, la nivel național au acționat peste 28.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne – polițiști, pompieri, jandarmi, polițiști de frontieră, personal al Inspectoratului General de Aviație și al serviciilor publice comunitare.
  • Dintre aceștia, peste 10.000 de polițiști și peste 7.000 de jandarmi au desfășurat misiuni ordonate și au asigurat răspunsul la sesizările primite, iar peste 5.000 de pompieri au fost angrenați în misiunile curente privind situațiile de urgență.

De asemenea, au fost demarate acțiuni în vederea identificării operatorilor economici sau a altor persoane care desfășoară activități ilicite în legătură cu vânzarea produselor de protecție împotriva infectării cu CoVid-19.

MĂSURI DE ORDIN MEDICAL

  • Începând de mâine, 18 martie, rezidenții la specialitățile medicină de urgență, anestezie terapie intensivă, boli infecțioase, vor întrerupe stagiile de practică în toate celelalte secții în care sunt distribuiți și se vor prezenta până la ora 12.00 la centrele de îndrumare pentru includerea în turele și gărzile din secțiile a căror specialitate o urmează.
  • Rezidenții în specialitățile medicină de internă și medicină de familie întrerup de asemenea stagiile de pregătire și se vor prezenta la Direcțiile de Sănătate Publică în vederea repartizării la Serviciile Județene de Ambulanță, unitățile de primiri urgențe, camerele de gardă sau secțiile de spital, în funcție de necesități.
  • Rezidenții din alte specialități medicale decât cele enumerate până acum vor fi luați în evidență pentru a fi repartizați în funcție de necesități.
  • Rezidenții aflați în alte centre decât cele de îndrumare se vor prezenta la responsabilii de rezidențiat în vederea luării în evidență și repartizării în funcție de necesități.
  • În localitățile unde sunt mai multe spitale, rezidenții vor fi repartizați în funcție de nevoile fiecărei unități spitalicești, în colaborare cu Direcțiile de Sănătate Publică.
  • Programul de pregătire pentru obținerea atestatului în medicină de urgență prespitalicească va fi suspendat și cursanții se vor întoarce de urgență la unitățile de unde provin.
  • La nivelul fiecărui centru universitar, din cadrul facultăților de medicină, vor fi recrutați studenți, începând cu cei din anul patru, pe bază de voluntariat, pentru a sprijini activitățile din camerele de gardă. Studenții recrutați desfășoară activități de sprijin doar în situația depășirii capacității curente a unităților medicale.
  • Recrutări similare se vor face în fiecare județ unde există școli postliceale sanitare, începând cu cei din anul 2. De asemenea, elevi recrutați vor desfășura activități de sprijin doar în cazul depășirii capacității curente a unităților medicale.
  • Comitetele județene și locale de urgență se vor asigura de cazarea și hrănirea studenților și elevilor recrutați.

De asemenea, tot prin ordin al comandantului acțiunii a fost stabilit faptul că Institutul Național de Sănătate Publică este desemnat autoritate responsabilă pentru monitorizarea testării și raportarea integrată a situațiilor generate de noul tip de coronavirus.

Tot prin ordin al comandantului acțiunii a fost operaționalizat Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

Totodată, au fost instalate 162 de corturi speciale, destinate triajului medical, dar și pentru fluidizarea traficului la punctele de trecere a frontierei.

În același timp, Ministerul Apărării Naționale va construi și operaționaliza un nou corp ce va avea servi ca spital militar de tip ROL II în incinta spitalului Ana Aslan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *