Primarul comunei Mașloc, având în vedere alegerile locale care se vor desfășura în data de 27 septembrie 2020, în temeiul prevederilor art.11, pct.h) din HG nr.577/2020 privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor locale din anul 2020, precum și a prevederilor pct. 59 din HG nr.576/2020 privind aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, a emis dispoziția nr.52 din 7 august 2020 prin care se stabilesc următoarele locuri speciale de afișaj electoral, unde se vor amplasa panouri electorale, pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020, astfel:
– În localitatea Mașloc, în apropierea intesecției de lângă primărie,
– în localitatea Alioș, în apropierea intersecției din centrul localității,
– în localitatea Remetea Mică, în apropierea intersecției de lângă căminul cultural.
În alte locuri decât cele stabilite la art. 1, afișajul electoral este permis doar cu acordul scris al proprietarilor, administratorilor sau după caz al deținătorilor imobilelor / bunurilor respective.
La finalul dispoziției se atrage atenția asupra faptului că afișarea mjloacelor de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale, constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor legale în vigoare.
Dispoziția o puteți consulta aici:
Dispoziția nr. 52 din 7 august 2020 privind stabilirea locurilor speciale de afișaj